Strict personal

Posted: 19 Mai 2010 in de-ale lu Danny

E oficial. Săptămâna care vine terminăm şcoala. Adică 27 mai este ultima zi. O să scriu mai multe în următorul post, dacă am timp. Să ne mai întrebăm acum de ce fetele minore rămân burtoase, însărcinate, gravide cum vreţi voi să le spuneţi. Azi văzui cu Andrei vreo 3-4 grupuri cu 1 fată şi 4-5 băieţi. Nu zic că aşa ceva e anormal, dar se vedea pe faţa lor că erau obosite. Şi în special cele de la ţară, că sunt cu căminul şi plus alţi factori. Vorba lui Tudor, peste ceva timp când intrii la liceu te întreabă dacă ai copil. Nu e nicio problemă frate. Futeţi-vă în draci, faceţi ce vreţi, dar purtaţi căciuliţă sau fetelor luaţi nişte pastile ceva. Vă stricaţi viitorul şi e păcat. Chiar e mişto să stai cu ţigarea în gură, şapca de tot căcatul pusă într-o parte pe cap, haine de toată jena, telefonu dat la maxim cu melodia pe care o cânţi atât de înfocat. Chiar e necesar? Pe băiatul cu casetofonul pe umăr îl înţeleg. El măcar era curat şi îmbrăcat frumos, dar tu leprosule ce pula mea cauţi în centru? Stăi în pula mea acasă şi cântă sub bibelou. M-am săturat să aud peste tot versuri, cuvinte din melodiile lui Guess Who, Spike, Grasu XXL şi ce căcat mai ascultă unii. Că acum recent ştiu de ei. Acum 2-3 ani nu ştia nimeni de ei. Pula mea dacă pui o melodie să cânte la difuzorul telefonului las-o în pula mea, nu mai cânta şi tu că eşti afon. Ochii lui Andrei au atras foarte multe fete azi. Da fetelor vă înţeleg are ochi frumoşi. Dar pula mea nu trebuie să-i ceri numărul de telefon fiindcă are ochi frumoşi. Ce faci vorbeşti cu ochii la telefon? Când te fute, te fute cu ochii? Te plimbă cu ochii? Băgeanea-m ceva în voi de petardate. Pierduşi autobuzu fă din cauza lui Gheorgina, că pula mea auzi tot parcu că tu făcuşi ce făcuşi. Că tot suntem la fete, când vine o bicicletă din faţă cu viteză fată proasto dobitoaca pulii moarte cretina pizdii nu te arunci în faţa bicicletei şi după nu faci o faţă de căcat aruncat pe geam că hau ce te-ai speriat. Tăiaţi-aş ţâţele de împuţită.

Anunțuri
Comentarii
  1. Cristi Staicu spune:

    imi place ultimul rand :X:X:X imi aduce aminte de o proasta….

  2. giry spune:

    trebuie sa fim mai toleranti. Sa ne vedem si barna din ochii nostri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s