Cuvinte..

Rostind ultimele cuvinte îşi dădu capul pe spate voios, privi în sus şi surâse iarăşi, numai că de data asta triumfător, iar dinţii albi îi luciră sub mustaţa bălană. Se simţea pesemne bucuros şi mândru de forţa şi destoinicia sa pentru munca aceea pe care toată viaţa o făcuse. La drept vorbind din ţinuta, din vorba şi din comportarea lui vedeai cât de ciudat se îmbinau şi se schimbau una cu alta trăsăturile firii, sfiiciunea de ciută cu semeţia arogantă, pudoarea aproape feminină cu forţa matură, bărbătească. Era grozav de vorbăreţ şi iute în mişcări, poate din dorinţa de a se arăta politicos şi de a o atrage. În clipa aceea vioiciunea şi limbuţia învinseră lipsa de îndrăzneală. După ce îndreptă ceva..