EDM

Posted: 11 Martie 2010 in 32718112, decepţie, existenţă, moarte

Existenţă.

Acelaşi el care se gândea la ea. Acelaşi sentiment. Acelaşi drum pavat, vechi de secole. Aceleaşi case de-o parte şi de alta a trotuarului despicat pe alocuri, de la geamul cărora priveau aceeaşi ochi inexepresivi. El respira tot mai greu. Îşi simţea genuchii căzând sub el, se întindea tot mai tare spre ceva ce i-ar putea servi drept sprijin, dar parcă într-un dans mortuar totul devenea difuz în jurul său.

Decepţie.

Putea sesiza un miros puternic de carne cangrenată, venind de undeva din apropiere. Simţurile vizuale nu-l mai ajutau, tot ce putea percepe era un alb infinit. În schimb simţea bălţile reci prin care trecea cu picioarele goale, vântul tăios ce se plimba pasiv pe lângă el, şi mirosul. Era tot mai pronunţat, parcă transpunând mâinilor sale senzaţia tatonării materialului în putrefactie. Trupul spasmatic căzu îngenuncheat, în timp ce orice agitaţie dispăruse.

Moarte.

Totul era linştit.

Anunțuri
Comentarii
  1. kido13 spune:

    Ce e cu textele astea plangacioase pe tine? 😕
    Revino-ti cretzule :*

  2. dy0studio spune:

    Nu sunt plângăcioase. Mă simt bine.
    Doar îmi folosesc creierul. Dacă am imaginaţie bogată trebuie să o folosesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s