Compunerea vieţii mele

Posted: 26 Ianuarie 2010 in Compunerea vieţii mele, iluzii

Pe un drum de ţară hârjonit şi erodat de atâtea ploi parcă surfurice, paşii mei jalnici calcă iarba îngălbenită sadic. Deja ciudatul peisaj îmi dădea o părere ciudată despre locul unde trebuia să ajung. Unde eram invitat de vise, unde o cărare se deschidea dintr-o fantezie efemeră spre curcubeul magic ce strălucea uşor şi lin pe cer. Mai fac încă doi paşi până când o fata cunoscută îmi străbate calea, ochii săi, privirea aceea insistentă mă făcea să-mi amintesc de ce sunt acolo. Mă făcea să uit că ea a putut să-mi rupă calea spre realitate şi zâmbii straniu de larg de parcă ar fi vrut să mă conducă unde trebuia  să ajung. Mă îndrumă ciudat spre o cărare înverzită, singura bucaţică de iarbă care mai stătea în sus. Era parcă o iluzie fermecată de care trebuia să am grijă şi  pe care trebuia să o preţuiesc. Ceva ce nu aveam experienţă, căci mereu ştiam să stric ce-i mai frumos, ştiam să plâng  când nu e nevoie, să ţin la cine nu trebuia. Dar până la urmă să revenim la subiect. Şi în sfârşit îmi zisese ceva. Şi mă pofti politicos pe uşa acea mică şi ţărănească a casei. Din câte am observat numai era nimeni acolo. Ecoul vocilor noastre şi al surâsetelor bizare se auzea străfulgerător. Eu mă holbam de colo până colo. Fără să ştiu măcar de ce m-a chemat. Începuse să-mi zică lucururi de care numai auzisem, de care nu aveam habar. Parcă vorbea unele dintre cele mai vechi limbi. Dar vorbea rar şi pe limba mea. Povestea de la început, dar în aşa fel încât mă cufunda povestea ei, chiar dacă amândoi eram personajele principale. Nu era cu aceaşi morală ca povestea mea. Dar sper ca povestea să continuie. Şi după ce răscoli un trecut dureros, a ajuns într-un final la prezent. Parcă era o oglindă neştersă de ani. Erau doar amintiri stinghere de care eu uitasem să uit. Uitam acele zile când se întorcea şi se uita la mine, până când zărea ne pierdea chipurile şi când ochii lui se tot uitau fix. Când mai trebuia să existe o persoană care trebuia să ne stice povestea. Dar nu era basmul  pe care ni-l  zicea mama la culcare. Era doar o telenovelă ieftină. Erau doar fantezii de ale mele la care şi ea ţinea. Şi iar m-am amăgit de la subiect. Într-un timp s-a hotărât să îmi zică de ce am venit. “Nu te-am chemat aici să-ţi dau din nou iluzii fără niciun rezultat într-un final, să ne holbăm iar unul la altul ca doi străini iar nici unul să nu zică nimic. ” Din aceste vorbe am înţeles, tot şi nimic. Iar nu înţelegeam morala. Iar am uitat ce vroia să zică. Iar am uitat că trecutul nu e făcut pentru a învăţa ceva din el, ci doar pentru a se repeta…

Dacă înţelegeţi la ce se referă postul e bine dacă nu asta e. Titlul nu se potriveşte, dar..

Anunțuri
Comentarii
  1. anonimous spune:

    c’est magnifique 🙂

  2. dy0studio spune:

    Repeţi pentru franceză ? :))

  3. kido13 spune:

    Mda..Asta e danny 😉
    Ca de obicei..imi place :*

  4. […] mele sunt:  Compunerea vieţii mele , Atât de specială , Bazaconii 4-6 , Povestea mult […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s